Podcast Euranet Plus GENERAȚIA Z / by Radio Romania
Society & Culture
„Mens sana in corpore sano” este o expresie universal valabilă în orice context social, politic sau economic în care ne-am afla. Cât de des facem sport, cât de frecvent includem activitățile fizice în programul nostru săptămânal, mai ales la vârste fragede, în rândul copiilor și al adolescenților, ce se întâmplă la școală, cum putem crește această tendință de a face sport, ce înseamnă sportul de performanță? Cum putem să îmbunătățim starea fizică și psihică prin sport?
Potrivit Eurobarometrului dedicat sportului și activității fizice dat publicității anul trecut de Comisia Europeană, 38% dintre europeni fac sport sau exerciții fizice o dată pe săptămână sau mai mult, în timp ce 17% fac acest lucru mai puțin de o dată pe săptămână. În prezent, 45% dintre europeni nu fac nicio activitate fizică și niciun sport. Datele de anul trecut arată că locuitorii din Finlanda, Luxemburg, Țările de Jos, Danemarca și Suedia sunt cei mai predispuși să facă sport sau activități fizice, cel puțin o dată pe săptămână. De asemenea, tinerii cu vârsta între 15 și 24 de ani obișnuiesc să facă sport, însă această tendință scade odată cu înaintarea în vârstă.
Despre sport și locul pe care îl ocupă în viața oamenilor, în general, și mai ales a tinerilor vorbesc Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Gelu Duminică, sociolog, Laurențiu Oprea, inspector școlar pentru educație fizică și sport la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Gabriel Bitan, sportiv de perfomanță, atletism.
Create your
podcast in
minutes
It is Free