În urmă cu două decenii, biocarburanţii au fost consideraţi înlocuitori, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ai carburanţilor fosili. Suprafeţe din ce în ce mai mari de terenuri agricole au fost cultivate cu plante precum rapiţă, porumb, soia şi floarea-soarelui din care să fie obţinuţi, prin presare, extracție sau alte procedee asemănătoare, biocarburanţi. Din punct de vedere al volumului de dioxid de carbon eliberat prin arderea lor în motoare, biocarburanţii au câştigat detaşat competiţia cu carburanţii fosili. Activişti şi reprezentanţi ai unor organizaţii de mediu au semnalat faptul că, de fapt, prin defrişările pentru noi terenuri agricole au dus la eliberarea suplimentară de gaze cu efect de seră. Pe de altă parte, lucrările agricole şi prelucrarea acestor plante în vederea obţinerii de biocarburant ar genera un volum semnificativ de dioxid de carbon care ar anula, de fapt, avantajul biocarburanţilor faţă de cei fosili. Aceste date au dus, în timp, la amendarea politicilor Uniunii Europene privind energiile regenerabile. De aceea am încercat să aflăm cât de ecologici sunt biocarburanţii.