În Uniunea Europeană, în ultimii 20 de ani, transportul aerian a apropiat regiunile, oamenii și a creat beneficii economice multiple. Însă creșterea numărului curselor a adus în prim plan și efectele nocive asupra mediului pe care le generează avioanele. Datele oficiale europene arată că, din toate variantele de transport, cel pe calea aerului este al doilea la capitolul poluare, dupa cel rutier.
Având acestea pe fundal, sunt în desfășurare mai multe inițiative. Unele aparțin instituțiilor europene care, prin demersuri legislative, vor să atingă în următoarele decenii neutralitatea climatică inclusiv în transportul aerian.
Alte demersuri aparțin cercetătorilor, oamenilor de știință, industriei aeronautice, implicați în proiecte prin care să i se asigure avionului un viitor electric sau unul bazat pe folosirea hidrogenului.
Promisiunile nu sunt utopice, dar nici simplu de îndeplinit.
Create your
podcast in
minutes
It is Free